..........Blajul a fost nu numai leagãnul unor evenimente memorabile din istoria poporului român, ci si locul care a tinut nestinsã flacãra luptei pentru emancipare socialã si nationalã în constiinta poporului român. Arheologic, Blajul se numãrã printre primele localitãti în care au fost atestate urmele culturii scitice în Transilvania, în anii 1876-1880, cu ocazia construirii liniei ferate Teius-Sighisoara, descoperindu-se la Blaj o necropolã sciticã. Blajul este atestat documentar pentru prima datã, într-o diplomã din anul 1271, prin care regele Ungariei, Stefan al V -lea, aprobã contractul prin care Teel din Brasov vinde comitelui Chyel din Câlnic “terra seu villa Herbordi vajvodae” (pãmântul sau sau satul voievodului Herbord), asezat între cele douã Târnave, acolo unde aceste douã râuri se unesc. Localitatea îsI are numele de la Blasiu, fiul lui Hebord. În 1346, localitatea este atestatã sub numele de “Balazsfalva”. În 1935, regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg donã domeniul Blajului (care cuprindea 12 sate) lui Blasiu Cserey, pentru meritele câstigate în luptele cu turcii de la Sirmiu si Nicopole. Dupã ce trece succesiv tn stãpânirea mai multor feudali, la începutul secolului al XVI-lea, Blajul cu întreg domeniul sãu, ajunge în proprietatea lui Georgiu Bagdi care,în 1535, construi castelul, cea mai veche clãdire a orasului), astãzi proprietatea Mitropoliei Bisericii Greco-Catolice. În cursul vremii, Blajul a avut de suferit de pe urma unor expeditii ale turcilor si mai ales cea din 1659, condusã de vizirul Saidi Ahmed, când au fost mãcelãriti, sub dealurile din jur, numerosi locuitori ai orasului. Între anii 1704-1711, Blajul a suferit de pe urma rãscoalei curutilor condusi de Francisc Rakoczi al II-lea. La 27 octombrie 1687 s-a încheiat Tratatul de la Blaj, prin care se îngãduia armatelor habsburgice sã “ierneze” în Transilvania, urmat de declaratia din 1688 a Dietei Transilvaniei prin care Transilvania renunta de “bunã voie” la suzeranitatea Portii si accepta tot “de bunã voie” protectia Austriei. La insistentele episcopului Ioan Inocentiu Micu-Clein (1692-1768), împãratul Austriei, Carol al VI -lea cedã domeniul Blajului în schimbul celor de la Gherla si Sâmbãta de Jos, Bisericii Unite cu Roma (Greco-catolicã). În luna mai 1737, episcopul veni de la Fãgãras la Blaj, asezându-se în vechiul castel lui George Bagdi, care deveni resedintã episcopalã. Prin aceasta, Ioan Inocentiu Micu-Clein a fost considerat, pe bunã dreptate, adevãratul întemeietor al Blajului românesc. În dieta transilvanã episcopul Inocentiu Micu a luptat nu numai pentru apãrarea bisericii sale, ci si pentru obtinerea de drepturi pentru românii asupriti, devenind promotor la luptei politice nationale a românilor din Transilvania. Un rol deosebit în evolutia Blajului l-au avut scolile. Scoala Ardeleanã, miscare ideologicã national iluministã, a apãrat drepturile neamului românesc cu arma adevãrului scos din hrisoavele vechi si colbuite. Dintre corifeii acestei scoli amintim pe Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior,Ioan Budai Deleanu. Anul 1848 a fixat Blajul în centrul evenimentelor revolutionare, prin cele trei adunãri care s-au tinut aici, în care s-a formulat programul politicii românilor din Transilvania. La Adunarea Nationalã din 3/15 mai 1848 de pe Câmpia Libertãtii, prezenta unor fruntasi revolutionari din Moldova si Tara Româneascã a imprimat acestei adunãri profilul solidaritãtii generale românesti. Cu acest prilej poporul si-a exprimat dorinta de unire prin cuvintele “Noi vrem sã ne unim cu tara”. Între anii 1926-1950 Blajul a fost capitala judetului Târnava Micã. Blajul a fost declarat municipiu la 15 mai 1993.